„Finala Ligii este un vis pentru Inter și o obsesie pentru Barcelona”, spunea Jose Mourinho înainte de meciul decisiv de pe Nou Camp, iar modul în care au reacționat catalanii la finalul partidei pare să-i dea dreptate portughezului. Inter s-a calificat la capătul a 90 de minute în care cei 11 și apoi, după eliminarea lui Thiago Motta, 10 jucători s-au apărat eroic, iar fluierul de final al lui Frank De Bleeckere a consființit o calificare istorică pentru campioana italiei.
Chivu și Compania au declanșat fiesta pe Nou Camp, însă organizatorii partidei nu și-au dat „OK”-ul și, la aproximativ trei minute de la fluierul final au pornit moderna instalație de irigare a stadionului. Interiștii nu au părut însă prea deranjați și au continuat să sărbătorească calificarea, chiar în fața învinșilor.
VEZI ȘI
VIDEO Inter merge în finala Ligii, unde o va întâlni pe Bayern! Chivu, pe Bernabeu!
VIDEO Mourinho, bruscat de Valdes „Sunt principalul inamic al Barcelonei!”
Formația italiană Internazionale Milano, la care fundașul Cristian Chivu a fost integralist, s-a calificat în finala Ligii Campionilor, eliminând deținătoarea trofeului, FC Barcelona, cu scorul general de 3-2, deși a pierdut, miercuri, scor 0-1 (0-0), partida din returul semifinalelor competiției. Golul gazdelor a fost marcat de Pique ’84.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER